PMAN ne-a eliberat de URSS
Platforma Civică Acțiunea 2012 își exprimă nemulăumirea și indignarea față de autorizarea manifestațiilor organizate de către Ambasada Rusiei în Republica Moldova la data de 9 mai în Piața Marii Adunări Naționale.
În acest sens, având la bază hotărârea Parlamentului din 12 iunie 2012 cu privire la interzicerea simbolurilor comuniste, Acțiunea 2012 cere autorităților abilitate anularea concertului în cadrul căruia aceste simboluri vor fi „omagiate” și sancționarea celor care încă le folosesc.
Spațiu cheie în anii 89-90 ai luptei pentru limbă și independență față de URSS, Piața Marii Adunări Naționale a devenit în timp un simbol al celui de-al doilea stat românesc, simbol care este subminat și sfidat odată cu aceste acțiuni de elogiere a unui stat ce a provocat milioane de morți în timpul existenței lui.
În momentul în care criza politică din Republica Moldova s-a acutizat, iar instituțiile statului nu-i pot asigura integritatea teritorială, facem apel către societatea civilă spre a lua atitudine în fața unor astfel de acțiuni umilitoare. Ziua de 9 mai în Republica Moldova are drept să existe doar ca și zi neagră în calendar, spre memoria celor care au căzut pradă războiului. De aceea cerem insistent: 9 mai - zi de doliu național.
Reprezentantul platformei unioniste, Pavel Munteanu, a menționat: „Desfășurarea unui concert într-un spațiu cu o mare încărcătură simbolică națională este o insultă adusă fiecăruia dintre noi. Părinții noștri au ieșit în stradă cu zecile de mii, pentru ca după aproape 22 de ani să domine secera și ciocanul comunist în acest spațiul Piața Marii Adunări Naționale ne-a eliberat de URSS, cerem să nu se uite acest lucru.”
Amintim că, Platforma Civică Acțiunea2012 este o coaliție de organizații non-guvernamentale și grupuri de inițiativă care susțin unirea Republicii Moldova cu România și militează pentru realizarea obiectivului generațiilor trecute, prezente și viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiași stat.