Ca urmare a declarațiilor Președintelui Klaus Iohannis de săptămâna trecută, care a folosit expresia de "proiect puțin serios" fiind vorba de unirea României și Republicii Moldova, Platforma Unionistă Acțiunea 2012 a organizat o serie de manifestații.
Prima ieșire în stradă a fost la locul tradițional al protestelor, fântâna de la Piața Universității, unde au fost afișate mesaje unioniste și sloganuri precum "după ce ai fost votat, de unire ai uitat" sau "dacă tăceai, filozof rămâneai".
O a două acțiune de amploare a fost organizată chiar la Palatul Cotroceni (Piața Leul), unde participanții la flash-mob au venit cu un scaun de acasă pentru a transmite mesajul că "stați liniștiți la locurile voastre" nu poate fi acceptată ca atitudine față de dezideratul unionist al românilor de pe ambele maluri ale Prutului și pentru a aminti că cei 1000 de basarabeni din Marșul lui Ștefan cel Mare au fost ținuți pe podea la Cotroceni după ce au parcurs pe jos distanța dintre Chișinău și București pentru a cere Unirea.
O delegație unionistă fiind primită la palat, în urma discuțiilor purtate cu consilieri ai președintelui României, Klaus Iohannis, a reieșit că Administrația Prezidențială oferă deschidere în abordarea aspectelor referitoare la relația cu Republica Moldova și că dialogul și întâlnirile de lucru cu reprezentanții Acțiunii 2012 vor continua. De asemenea, delegația Acțiunii 2012 a lansat în cadrul întrevederii invitația ca președintele Klaus Iohannis și consilieri din Administrația Prezidențială să participe pe 27 martie, la Chișinău, la sărbătoarea unirii Basarabiei cu România.
Platforma Unionistă Acțiunea 2012 anunță că așteaptă și din partea Guvernului României răspuns la apelul public lansat în ianuarie cu privire la elaborarea unei politici coerente față de populația Republicii Moldova și la oferta Unirii ca singura soluție care poate asigura pe termen lung stabilitate și dezvoltare în teritoriul dintre Prut și Nistru.
foto: Eugen Horoiu